Double Life - Shaken, not stirred

The saddest thing about some people is the way they have chosen to betray and forget themselves, exercising this practice from their early years on to their adulthood up to the point when it turned natural.

Starting with the children forced by their parents (with the best of intentions in mind, of course) to attend countless courses and take part in oodles of activities during their early years, some if not all of which amounted to absolutely no result other than a burden on the child's shoulders and all the way down to the girls educated to believe their only purpose in life is to be married to someone and never let that go, regardless of the consequences…I cannot help but feel sorry for their loss (of time, self, identity, wishes, dreams etc) and denial.

I know a woman in her forties, fully accomplished as a chemical engineer, who emigrated to Australia in her twenties. Her father insisted for no apparent reason for her to become a ballerina. She was forced to take ballet lessons for 6 years that she does not remember fondly. She told me that all she wanted was to learn German but her father never approved because it was clearly not a girly, delicate language to learn. Instead she learned French that she hated and never used. To hell with that.

There are numerous cases of people I know who followed the career their parents deemed fit, never liking one day of it; men who never wanted to get married yet succumbed to peer/family pressure and engaged on a road salted with tears - their wives', lovers' or their own - never finding the courage within to be true to themselves and finally forget what anyone else says and be happy and free of a lifestyle that does not fit them, women (at least three that I know of right now) who take any sort of abuse from their spouses and would never consider leaving them because, in their world, it is simply not done (none in their families ever have, how could they?). To hell with that, too.

And I wonder why people find it easier to deal with excruciating pain and regret and yet tremble at the thought of a break from the old life and old ways that make them unhappy and dull? Why do some find it easier to create an inner rift, take up drinking, sleeping pills, absurd and expensive habits or create a full-blown double life, a parallel life altogether and perpetuate suffering endlessly when they can always turn things around? Why is it so easy to find excuses to hide behind and never find motivation to just do what makes you happy, whether it is a change of career, look, marital status or place to live?

Why is it easier to take the convoluted, heartbreaking, mind-numbing way and not break free? What sort of a world do we live in where useless self-torture and absurd martyrdom are turned into self-righteousness?

If you ask anyone whether they'd prefer to have one finger crushed daily for the rest of their lives or have it amputated once and be rid of all the problems and pains with just the need for time to heal and a scar to tell the story - what would they answer?! How can anyone not be afraid of a lifetime of unhappiness but be scared soulless of one moment in their lives?...To hell with this as well.

I do not believe in double truths. On one side there always grins a lie while one exists instead of living.

So let us order a Double Life…straight up. The one we have we treat as if it is nothing more than a first take in making a movie. Perhaps there is a "take two". Or perhaps not.

Bucurii Regulate şi Sentimente cu Program

Aveam la un moment dat o tradiţie de Crăciun dictată de pasiunea mea pentru trilogia Lord of the Rings. Vedeam toate cele trei filme, în versiune extinsă. După ceva vreme am descoperit însă că nu mai am dispoziţia necesară să stau să privesc atâtea ore de film, deşi îmi plăceau în continuare la fel de mult. Începusem să resimt propria tradiţie ca pe o obligaţie, aşa că am hotărât să îi pun punct înainte de a ajunge să am resentimente faţă de o poveste care m-a bucurat şi mi-a marcat adolescenţa în acelaşi mod în care Star Wars a rămas povestea de suflet a altor generaţii.

Problema cu oricare obicei impus, cel puţin în ceea ce mă priveşte şi indiferent cât ar fi de plăcut este că ajung destul de rapid să-l consider o corvoadă. Nu pot să mă bucur la comandă de o anumită zi, de o activitate, de nimic...dar mă pot bucura nespus şi pe termen lung pentru nişte fleacuri care au însemnătate doar pentru mine. Bucuria pompieristic-heirupistă, de trend şi fără substanţă personală este pentru mine echivalentul zâmbetului doar din buze, în absenţa strălucirii din ochi - un rictus alb-Photoshop, estetic doar până la nivelul unei reviste glossy care conţine un articol şi 200 de pagini de reclame.

Nu voi aborda aspectele consumeriste ale zilei de 14 februarie, nici nu mă voi revolta patriotic împotriva importului de sărbători. Niciunul dintre aceste aspecte nu mă deranjează de fapt. Ceea ce mă deranjează în schimb este ideea sărbătoririi obligatorii a unui anumit lucru, adoptarea ideii că trebuie, că aşa se face, fără a te opri să te întrebi de ce. Să fim bine înţeleşi, dacă motivaţia personală pe care o găseşti după ce te întrebi de ce ţi se pare satisfăcătoare, by all means, continuă! Dacă nu, nu. Aşa zic eu că ar fi logic.

Am auzit prima oară de ziua Sf. Valentin în şcoala generală când profesoara de engleză ne-a povestit întregul context al sărbătorii, istoria personajului principal şi obiceiurile practicate cu această ocazie. Nimeni nu a simţit atunci nevoia să o transforme în tradiţie personală pentru că nu zemuiau inimioare din toate reclamele, nu se deschiseseră încă hipermegasuperextra-marketuri cu oferte la urşi gigantici de pluş (apropo, întotdeauna m-am întrebat ce aş face cu un asemenea obiect, dacă există într-adevăr cineva care se bucură când primeşte 15 kilograme de vatelină îndesată în catifea sub formă de urs...şi mai ales  mă amuză să-mi imaginez cum îl scutură de praf ca pe plăpumi la curăţenia generală).

Nu mă afectează cu nimic că românii au adoptat o sărbătoare. Mă vexează în schimb că nu prea dau semne că ar înţelege de ce au făcut-o şi mai ales că absenţa unei motivaţii logice nu pare să deranjeze pe nimeni. Sunt convinsă că ar adopta şi Walpurgisnacht cu un entuziasm cel puţin egal dacă ar veni cu o zi liberă la pachet sau ar oferi o justificare pentru vreun tip de distracţie (distracţie de la ce?...eh, asta e altă discuţie). Şi la fel de convinsă sunt că nu ar interesa pe nimeni de unde vine şi ce semnifică, deşi imaginile pe care le promovează ar atrage pe mulţi because boobs. 

Nu voi înţelege probabil niciodată lipsa de curiozitate elementară, alergia la ceva ce poate fi învăţat şi nici nevoia de a-ţi programa bucuria ca vizita la dentist, punând bani deoparte pentru a umple cu compozit un gol de bucurie autentică. 

E vina lui.

Am o vecină care stă cu un etaj mai sus. Îşi face perfect datoria de vecină, adică mă irită cu regularitate. Ştiu când este acasă pentru că are o energie fantastică atunci când vine vorba să dea cu aspiratorul la patru dimineaţa dar mai ales pentru că o aud când urlă. Vecina este prevăzută cu un soţ, căci aşa se cade. Soţul mormăie abia auzit în timp ce zbieretele căpiate ale vecinei îmi agită motanul (care e bătrân şi probabil tare de urechi) şi câinele (care e bătrân şi crăcănat) dar mai cu seamă mă agită pe mine (care nu sunt încă bătrână, nici tare de urechi şi, din câte observ, nici crăcănată).

Vecina mea are în jur de 30 de ani şi e permanent cruntă. Are grijă de o femeie în vârstă care îi este vreun fel de mătuşă şi care, uneori, urlă şi ea. Doar soţul, oropsit, nu urlă. El în schimb izbeşte uşile, cu putere de mascul feroce, în jurul orei două din noapte când pesemne se ascunde în baie de sclemberii nevestei. (sclemberul este termenul folosit pentru a descrie un bâzdâc isteric)

Dimineţile, vecina se ceartă cu mătuşa. Este momentul lor intim, între fete. ''E vina ta'', răcneşte vecina, ''că nu pot să rămân gravidă. Deşi am rămas. Dar până acum a fost vina ta!'' - Din pat, cu ochii în tavan la şase dimineaţa, aştept cu interes să aflu cum de a fost posibil aşa ceva. Nu aflu. Nici nu dorm. Mătuşa ţipă, neinteligibil. De la o vârstă, nu te mai ţin plămânii pentru un scandal sănătos. Urmează o înşiruire a tuturor păcatelor de care se face vinovată mătuşa: lipsa apei calde, factura de curent, venirea ''adimistratorei'', apariţia sau lipsa unei sarcini, parchetul care scârţâie, nefericirea lumii.

Odată ce m-am trezit de-a binelea, constat că se face linişte. Doar câte o bufnitură suspectă urmată de urlete conţinând răspicat denumiri anatomice vulgare amintesc de ţâfna vecinei.

Serile sunt de poveste. De pe la ora nouă începe o hăhăială care pe un neiniţiat l-ar duce cu gândul la o căsnicie plină de umor şi veselie. Dar eu, ca o iniţiată, ştiu că inevitabil, soţul, în nimicnicia lui, va comite vreo greşeală de intonaţie sau de punctuaţie care va înspuma colţurile gurii consoartei şi va cauza alt recital de răgete şi imprecaţii. Seara, în general, este vina lui pentru orice nu a mers bine în timpul zilei. Aflu pe această cale despre probleme digestive (''căcăciosule!''), olfactive (''împuţitule!''), diferenţe de ordin intelectual (''imbecilule!'') şi câte şi mai câte.

Târziu în noapte prind momentul în care vecina înghite probabil ouă crude şi face gargară pentru restabilirea calităţilor vocale intens întrebuinţate şi adorm. Dacă începe iar să zbiere de năucă, nu-i bai, uneori am noroc şi apare o rezolvare. Vecinii de dedesubt îşi închid câinele în hol (pentru acustica excepţională) şi îl lasă singur să urle lugubru - de cele mai multe ori aproape o acoperă pe vecină.

Vedeţi...aici voiam de fapt să ajung: vina nu e a soţului, nici a mătuşii; vina este a câinelui. Un câine inconsecvent, care mai şi tace de câteva ori pe săptămână, spre deosebire de vecină.  

Poze Noi şi Review Sigma!

Nimic nu e mai plăcut pentru o pasionată a fotografiei decât să ieşi la o şedinţă foto prelungită cu cel mai talentat fotograf ! Am muncit un pic ca să scoatem review-ul pentru Sigma 50mm, un obiectiv surprinzător de bun care probabil va fi adăugat la colecţie cât mai curând! Aveţi review-ul pe blogul F64 şi vă las cu câteva poze...(cu cât convingem mai multă lume să nu mai facă poze cu telefonul, cu atât mai bine). 

Poze cu stripări cu ciloţi

...asta a căutat cineva, textual, şi a ajuns la mine pe blog. Vă mai arăt câteva căutări interesante care au adus oameni de pe tot internetul taman la mine pe blog. Mă întreb totuşi de ce voia persoana să aibă masculii respectivi ''ciloţi'', presupun că budigăi bărbăteşti a mai avut ocazia să vază. Eh, ia aici un nene cu ciloţi, să nu zici că ai căutat degeaba:

via

''unforbidben blog noir'' - FORBIDBEN...borfidben, dorfibden, aaa....forbid Ben. Ce să-i intezic lu' Ben? Să nu-i interzic, că e UN forbid Ben. Păi zi, dragă, aşa. Haide, Ben, vin' la blog.

''lablog noar'' - ori eu nu am dicţie, ori unii nu dispun de cunoştinţe de franţuzască.

''cum să ai o nuntă'' - pfoaaa...de unde să încep?! Ai măcar cu cine, dacă nu cu ce? Să ştim pe ce ne bazăm.

''vând halate ieftine scumpe dragon'' - bine.

''petite cum blog'' - ori căuta pornache (a se citi pornaş, cu accent franţuzesc) ori chiar trebuie să schimb numele blogului că nu înţelege nimeni.

''vama veche niciodată'' - perfect de acord.

''râsul naibii'' - da, aşa îmi place şi mie să cred, mă bucur că te amuz.

''fotograf nuntă'' - postarea cu fotografiile de nuntă cred că mă va urmări toată viaţa mea online...

''cum cumpăr haine din china'' - întrebarea este de fapt cum faci să NU fie din China.

''cum să arăţi în poza de buletin'' - ca tine, presupun. Sper.

''cu ce mod faceţi poze la nunţi'' - băiete...sau fato...dacă te prind că te dai fotograf de evenimente pe undeva cu întrebarea asta, te alerg.

''cum să fac să arăt bine rău'' - dacă trebuie să întrebi, sigur cu a doua jumătate a exprimării tale fermentate ai rezolvat.

''ce înseamnă când dacă primeşti mai multe aţe înnodate ca să le porţi la tine în ziua nunţii'' - olele, muică, mai caută cineva frăzoaie întregi aşa? Şi nu, nu ştiu răspunsul. Ştiu cu legăturile de la mort, dar nu cred că te interesează...

''am avut bufet suedez la cununie civilă de ce'' - hahaha...nu ştiu, dragă, de ce. De foame.

''ce fotografii trebuie să fac la nuntă'' - de nuntă, zic.

''ce trebuie să ştii când faci poza de buletin'' - să ţii ochii deschişi.

''câine de buzunaru pufos'' - eu nu am buzunaru pufos la nimic.

''prelucrare poze nuntă online gratis'' - eeee...vezi să nu.

''cd muzică audiofili'' - aşa mai merge. Bine că nu întreabă de nuntă de audiofili.

''telefoane să arătăm'' - ce să arătăm? Telefoanele? De ce?

''sfaturi mi se înnegreşte pielea la mustaţă'' - se înnegreşte din cauza mustăţii negre, bănuiesc. Dă-o şi tu jos, ca idee. Vezi ce se mai întâmplă.

''nu ta 2013''  - nuNta? Sau Nuţa.

''cremă coate cocuri soacre'' - vrei să-i stâlceşti mamei soacre cocul cu coatele fine?

''folosirea cuvântului calitativ'' - hopa, nu e cu nunţi.

''aş vrea să merg la sală să mă tonifiez'' - apăi, cin' te ţine?

Ajunge pentru acum. Blogul ăsta al meu trăieşte din nunţi, ca un fotograf când nu suntem în post.

Să ne iubim în trafic! - NU!

Nu. Nu. Nu.

Să ne respectăm!!

Să vă explic de ce consider abordarea acestui clip (iniţiativa cu totul) ca fiind eronată, sexistă şi total nepractică:

1. Traficul din Bucureşti este unul haotic şi congestionat, ştim cu toţii problema lipsei locurilor de parcare, gropile, semafoarele corelate cu fazele lunii (că între ele sigur nu sunt) şi aşa mai departe. Nu este nevoie să mai existe în trafic şi şoferi ca individa din clip, indiferent de sex.

2. Tipa stă la semafor, e verde şi în loc să pornească de pe loc, deşi e prima, stă să caute în paporniţă şi să arate pancarte pe geam. Dacă nu eşti în stare să bagi cheia în contact, ce cauţi pe străzi şi cine e incapabilul care ţi-a pus carnetul în mână? Spotul transmite mesajul că un asemenea comportament nesimţit ca al tipei respective este acceptabil pentru că e femeie. NU este acceptabil să nu te uiţi în jur când conduci, să te ocupi cu machiajul în loc să pleci la culoarea verde când sunt maşini în spatele tău - asta se numeşte indolenţă şi nu trebuie acceptată, indiferent de sex.

3. Este sexist şi discriminator să accepţi nesimţirea din partea unei femei pentru că, săraca, e femeie, vai de capul ei coafat, dar reacţia agresivă a personajului masculin să fie blamată. Amândoi sunt în culpă: femeia pentru că nu are ce căuta la volan dacă nu cască ochii şi nu e atentă, bărbatul pentru că recurge la imprecaţii. Dacă tolerăm şoferii nesimţiţi care încurcă traficul, indiferent de sex, atunci cum de nu tolerăm şi înjurăturile?

4. Femeile vor egalitate peste tot, fac simpozioane şi conferinţe unde se referă la ''lumea bărbaţilor'' ca fiind discriminatoare şi alte inepţii sexiste, dar la volan când merg cu 30 la oră pe banda de viteză şi nu se simt nici când le dai faruri şi eşti nevoit să le depăşeşti pe dreapta, trebuie respectate şi tratate cu delicateţe, dom'le, că acuşi se smiorcăie din poziţia lor de femei puternice şi independente şi trebuie să le aduci sărurile. Jalnic.

5. În loc să împarţi pancarte cu mesaje inepte de tipul ''Îmi plac lalelele'' (atunci trage tu pe dreapta, ia-ţi lalele, pozează-te cu ele pe feizbuc şi nu mai încurca lumea!), mai bine faci o campanie de responsabilizare a tuturor şoferilor vis a vis de felul neatent şi defectuos de a conduce din care rezultă blocajele în trafic care macină nervii tuturor, femei şi bărbaţi deopotrivă.

6. Nu femeile trebuie respectate!! Toţi participanţii la trafic trebuie respectaţi! Indiferent de sex, indiferent de ce vehicul conduc sau dacă sunt pietoni! Respectul este reciproc şi se manifestă mai ales printr-o manieră civilizată de a conduce care nu consumă timpul şi nervii celorlalţi ! Respect pentru toţi. Femeile nu primesc dispensă pentru nesimţire şi nici nu ar trebui să-şi dorească asta dacă au respect de sine.

7. Unele femei conduc execrabil. La fel şi unii bărbaţi. Unii oameni, indiferent de sex, trebuie să accepte că nu se pricep la unele lucruri, să renunţe elegant sau să conducă pe dreapta, cu ochii căscaţi la trafic şi nu cu telefonul la ureche.

8. Concepţia că femeile în general conduc prost porneşte de la crudul adevăr că, ei bine, în general conduc destul de prost. Evident că există excepţii - cunosc şi eu câteva. Care e problema? De ce trebuie să se priceapă toţi la orice? De ce bărbaţii pot suporta discriminări, generalizări şi prejudecăţi dar femeile nu? Sunt mai proaste, mai slabe?! De unde atâtea mimoze pe şosele?

9. Nu e nimeni obligat să asculte injurii aşa cum nu este nimeni obligat să accepte că întârzie din cauza uneia care flutură pancarte în loc să se comporte decent în trafic.

10. Susţin respectul acordat tuturor în trafic. Faptul că eşti femeie, pentru care nu ai niciun merit şi care nu reprezintă un handicap sau o performanţă, nu te scuteşte de la a respecta ceilalţi participanţi la trafic şi nici de la înjurături când nu o faci. Dacă femeile sunt aşa deosebite, să dea exemplu de şofat atent.

Să ne respectăm în trafic, bărbaţi şi femei deopotrivă!! 

Canon Cupcakes şi un Elicopter

Astăzi a fost o zi excelentă pentru că am luat parte la un eveniment Canon România cu totul special. Pentru pasionaţii de fotografie şi pentru profesionişti, evenimentele Canon sunt un fel de cat's tuxedo unde atmosfera este întotdeauna plăcută şi gazdele la înălţime.

Apropo de înălţime, aş fi făcut un mic atac de apoplexie dacă nu ajungeam astăzi, pentru că evenimentul a avut loc la Luna Bar de la etajul 15 al Crystal Tower şi mie, născută şi crescută la etajul 11, îmi place să privesc oraşul de (foarte) sus. Canon a rezervat invitaţilor accesul la bar cu liftul panoramic, ceea ce bineînţeles a smuls chiţăieli de entuziasm din partea mea.

Sus ne aşteptau cupcakes delicioase acoperite cu un disc alb de fondant cu sigla Canon, prieteni, colegi şi cunocuţi. Cei de la Canon au anunţat că evenimentul de astăzi va fi plin de surprize şi că ne vom bucura de prezenţa unui invitat special - habar nu aveam cine urma să apară.

După vreo jumătate de oră de socializare am fost invitaţi să ne îndreptăm spre heliport (Crystal Tower are heliport, ceea ce înseamnă practic că de sus te poţi duce şi mai sus decât sus, în cazul în care te hotărăşti că ai chef de un alt fel de plimbare). Acolo aşteptam sosirea invitatului surpriză care a fost coborât din elicopter într-o cutie neagră (sper să am cel puţin un cititor care acum şi-a imaginat ceva sinistru).

Am primit fiecare câte o cheiţă şi după ce ne-am pozat cu elicopterul ca alţii cu Ferrari-ul sau Rolls-ul (dar fără să stăm cu fundul pe capotă că nu dă bine) am coborât la loc în bar. Treptele către heliport erau făcute din grilaj anti-tocuri deci decizia mea de a purta botine cu toc înalt nu a fost cea mai inspirată, dar lăsaţi, că de-asta avem gambe, să ţopăim pe vârfuri ca gazelele.

Eu cu elicopterul

Dan Cadar - Realizatorul Zon@ IT 

Petronius Secareanu - CEO Canon Romania

Toată lumea a încercat ulterior să deschidă cutia cu cheiţa primită ca să scoată invitatul de acolo. Nu l-am scos eu, ceea ce m-a vexat profund. Data viitoare trişez şi vin cu un şperaclu.

Graţios în mijloc de cutie trona noul aparat Canon 1200D, mirosind a nou şi plin de confetti. Pentru cine îşi doreşte să înceapă să cunoască tainele fotografiei cu DSLR-ul (şi să faceţi bine să vă doriţi că pozele în oglindă cu telefonul nu sunt fotografii şi poate vă inspiră la subiecte mai interesante decât cafeaua de fiţe...), 1200D este un foarte bun profesor, el beneficiind şi de o aplicaţie Companion pentru smartphone care îţi explică răbdător ce e cu toate iconiţele de pe aparat, cum compui o poză şi cum faci un focus căci focusul este bun la casa omului ca să nu rămâneţi în ceaţă.

Deşi recunosc că am flirtat cu 1200D pentru că sunet mai plăcut ca al obturatorului de DSLR nu prea am auzit, prezenţa discretă a noului G1X Mark II mi s-a părut cel puţin la fel de sexy şi în timp ce îl urmăream cu coada ochiului sorbind dintr-o cafea îmi doream să plec acasă cu el, să-l iau puţin la teste, mai ales noaptea că am înţeles că se descurcă bine pe întuneric deşi nu e foarte mare. Cu toate că îmi plac dimensiunile generoase şi impunătoare (sunt într-o relaţie pasională dar deschisă cu bătrânul 5D Mark II), parcă şi unul mai mic stă bine în mână, mai ales dacă ştii cum să-l manipulezi sau cum să te afişezi în faţa lui, ştiut fiind faptul că fizicul contează într-o relaţie, mai ales cu aparatul foto.

Yummy G1X

Modelul incepe cu G, ca numele meu. Deci ar trebui sa fie al meu.

Am plecat de la evenimentul Canon poftind la noutăţile pe care le-au prezentat. Îi felicit din toată inima pentru acest eveniment şi menţionez, pentru cititori, că acesta nu este un articol sponsorizat ci scris de drag. Because Canon.

Vă prezint mai jos fragmente din comunicatul de presă privind cele două aparate noi, nu înainte de a-i mulţumi lui George Stănculeanu pentru ziua de astăzi.

EOS 1200D – ușurința de a face fotografii frumoase cu un DSLR

Conceput pentru cei care cumpără pentru prima oară un aparat DSLR, dar care își doresc rezultate impresionante de la prima încercare, modelul EOS 1200D combină performanțele sistemului Canon EOS cu o suită de comenzi intuitive, ușor de utilizat și moduri de fotografiere automată, care asigură surprinderea unor imagini ce vor face mai frumoase orice amintire si pot fi capturate într-un mod simplu, de persoane cu orice nivel de aptitudini. Printre caracteristicile importante se numără:

·         Noua aplicație EOS companion și un ghid de pornire ușor de parcurs, care ușurează învățarea configurației butoanelor și funcțiilor aparatului, astfel încât utilizatorii să poată face cu mai multă încredere primii pași în surprinderea, capturarea momentelor speciale

·         O serie de funcții ușor de utilizat printre care Scene Intelligent Auto, Video Snapshot și Creative Filters care fac posibilă obținerea unor fotografii și clipuri video de înaltă calitate printr-o simplă apăsare de buton

PowerShot G1 X Mark II – Performanță la nivel DSLR, portabilitate PowerShot

Un nou aparat foto compact reprezentativ, succesor al PowerShot G1 X, PowerShot G1 X Mark II oferă cele mai bune performanțe imagistice obținute vreodată cu o cameră compactă Canon. Cu o calitate a imaginii comparabilă cu un DSLR și ergonomie ridicată și cu caracteristicile seriei de mare succes PowerShot G, reprezintă completarea perfectă pentru orice trusă profesionistă. Proiectat pe baza comentariilor și sugestiilor oferite de fotografi, el prezintă noi funcții ce permit un nivel remarcabil de performanță și control:

·         Un senzor mare tip Canon 1,5 CMOS oferă o adâncime redusă a câmpului comparabilă cu cea dată de un senzor DSLR din gama APS-C, ceea ce îl face ideal pentru fotografii portret profesioniste și macrofotografie

·         O nouă lentilă super-luminoasă f/2,0-3,9 , care menține o deschidere largă f/3,9 chiar cu zoom complet, ceea ce oferă performanțe excelente la nivel de luminozitate redus și posibilitatea de a controla adâncimea câmpului.

·         Inelele duale de control aflate pe obiectiv, complet personalizabile, ușurează și accelerează obținerea rezultatului fotografic dorit. Inelele Step și Continuu, plasate ergonomic, oferă un fiabil control incremental al parametrilor, inclusiv pentru zoom, deschidere și viteza obturatorului.

·         Un sistem îmbunătățit AiAF cu 31 de puncte AF comparativ cu cele 9 ale PowerShot G1X, care îmbunătățesc capacitatea aparatului de a focaliza precis pe subiect la capturarea imaginilor cu adâncime redusă a câmpului

Follow my blog with Bloglovin